VIDEO Asalt asupra Capitoliului: Secretarul general al ONU îşi exprimă tristeţea
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, s-a declarat miercuri seară trist din cauza asaltului asupra Capitoliului din Washington şi a subliniat că, în astfel de cazuri, este fundamental ca liderii să fie foarte clari în a le transmite susţinătorilor lor să evite violenţele, transmite EFE, preluat de AGERPRES.
Prin intermediul purtătorului său de cuvânt, Guterres a reacţionat la evenimentele violente din capitala SUA, unde sute de susţinători ai preşedintelui în exerciţiu, Donald Trump, au luat cu asalt sediul legislativului american, obligându-l să-şi suspende reuniunea dedicată validării victoriei electorale a preşedintelui ales Joe Biden.
''În aceste circumstanţe, este important ca liderii politici să insiste pe lângă susţinătorii lor asupra nevoii de a evita violenţa, precum şi să respecte procesele democratice şi statul de drept'', a insistat secretarul general al ONU.