Update II: Incendiu la clubul Colectiv din Capitală

UPDATE ORA 22.12 Galați: Tânăra decedată în incendiul din Capitală a fost adusă acasă 

UPDATE ORA 21.31 Iohannis: Trebuie să fim solidari și să cerem autorităților să fie responsabile pentru ca asemenea tragedii să nu se mai întâmple

UPDATE ORA 21.18 Principesa Margareta: Rugăciunile noastre se îndreaptă către cei care se luptă să trăiască! 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

UPDATE ORA 20.44 Ieșenii s-au solidarizat cu victimele incendiului din București
UPDATE ORA 19.42 Patriarhul Neofit al Bulgariei a transmis condoleanțe după tragediile din România și Egipt
UPDATE ORA 19.26 Sălaj: Consiliul Județean al Elevilor cere autorităților verificări amănunțite în toate localurile din județ
UPDATE ORA 18.56 O expoziție cu imagini de Teodora Maftei — deschisă luni; fondurile — destinate tratamentului fotojurnalistei rănite la Colectiv 

UPDATE ORA 18.40 Sute de vâlceni au depus flori și lumânări în centrul municipiului Râmnicu Vâlcea

UPDATE ORA 18.37 Dosar incendiu: Anchetarorii au ridicat documente de la Primăria Sectorului 4
UPDATE ORA 18.25 Ambasadorul Franței: Duminică seară va veni la București o echipă de medici specialiști din Franța
UPDATE ORA 18.08 Doi răniți internați la Spitalul SRI, printre care și un italian, se află în stare gravă
Un cetățean italian în vârstă de 20 de ani și un român, cu vârsta de 35 de ani, internați la spitalul SRI "Dr. Agrippa Ionescu" din București, se află în stare gravă, fiind intubați și instabili hemodinamic.
Potrivit unui comunicat postat pe site-ul SRI, pentru cei doi pacienți s-au practicat incizii de decompresiune și toaleta plăgilor sub anestezie generală.
Alți doi pacienți români, cu vârstele de 30, respectiv 44 de ani, au fost stabilizați hemodinamic și au o stare generală staționară. Celor doi li s-a aplicat toaleta plăgilor sub anestezie generală.
Totodată, doi cetățeni spanioli au o stare foarte bună, fiind stabilizați. Ei s-au prezentat vineri la spital, fiind intoxicați cu fum. Medicii de la spitalul SRI susțin că aceștia vor fi externați curând.
De asemenea, un pacient în vârstă de 22 de ani s-a prezentat la spitalul SRI cu arsuri superficiale și este stabil hemodinamic și respirator.
Atât pacienții, cât și membrii familiilor acestora au beneficiat de consiliere psihologică de la momentul internării și până în prezent.
Directorul SRI, Eduard Hellvig, a vizitat, sâmbătă, spitalul SRI și a asigurat personalul medical de tot suportul pentru a-și putea îndeplini misiunea.
UPDATE ORA 17.51 Parchetul General: Încă nu a fost stabilită identitatea a 29 de răniți internați în spitale

UPDATE ORA 17.32 Încă o tânără rănită în incendiu a murit la "Bagdasar-Arseni"

UPDATE ORA 17.30 DGASPC Sector 6 oferă cazare și sprijin psihologic pentru familiile victimelor din Colectiv

UPDATE ORA 17.22 Spitalul Universitar de Urgență București precizează că are toate materialele și medicamentele necesare răniților din Colectiv
Spitalul Universitar de Urgență București (SUUB) a precizat, duminică, că deține toate materialele sanitare și medicamentele necesare pentru tratamentul pacienților internați.
"Spitalul Universitar de Urgență București deține toate materialele sanitare și medicamentele necesare pentru tratamentul pacienților internați", a afirmat SUUB într-un comunicat de presă remis AGERPRES.
Totodată, reprezentanții SUUB subliniază că nu au lansat niciun apel pentru colectarea de materiale și medicamente sanitare.
"Orice solicitare de acest fel va fi transmisă doar de către reprezentanții Spitalului", susține sursa citată.
Conducerea Spitalului de Urgență Floreasca a precizat la rândul său duminică că dispune de stocuri suficiente de materiale sanitare, medicamente, dar și de resurse umane pentru a asigura îngrijirea tuturor pacienților, inclusiv a celor răniți în urma incendiului izbucnit vineri seară la clubul Colectiv.
Aceeași precizare a făcut-o duminică și purtătorul de cuvânt al Spitalului de Arși, Adrian Stănculea. El a declarat că unitatea medicală dispune de toate materialele sanitare și medicamentele de care are nevoie în tratarea pacienților.
Precizările unităților medicale vin ca urmare a unor informații apărute în mediul online potrivit căreia spitalele nu ar avea unele materiale sanitare. 

UPDATE ORA 17.17 Cluj: Flori și lumânări pentru victimele incendiului din București

UPDATE ORA 16.46 Ponta: Vom institui un program special pentru recuperarea celor răniți în incendiul din clubul Colectiv

UPDATE ORA 16.23 Raed Arafat: Este posibil să mai avem încă vreo 20 de decese în următoarea perioadă 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

UPDATE ORA 16.14 Dr. Ioan Lascăr: Numărul deceselor poate să crească semnificativ prin prisma datelor statistice
Numărul deceselor în urma incendiului din clubul Colectiv poate să crească semnificativ prin prisma datelor statistice, a declarat duminică profesorul doctor Ioan Lascăr, care a participat la grupul de lucru convocat de premierul Victor Ponta la Palatul Victoria.
"Evaluăm, estimăm faptul cel puțin prin prisma datelor statistice că numărul deceselor poate să crească semnificativ. Semnificativ înseamnă semnificativ", a afirmat medicul.
Întrebat dacă se așteaptă la o dublare a numărului de morți, Lascăr a răspuns: "Este posibil, acestea sunt evaluări statistice, dar nu mă refer la cazurile noastre, ci doar făcând o evaluare prin prisma datelor statistice acumulate pe care se fundamentează și experiența noastră clinică".
Ioan Lascăr a spus că pentru îngrijirea unui pacient cu arsuri costurile variază între câteva sute de mii de euro și chiar un milion de euro.
"Pacientul ars este considerat cel mai complex și mai costisitor tip de pacient imaginabil. Costurile îngrijirii unui astfel de pacient pe durata spitalizării de lungă durată: o lună și jumătate, două, uneori chiar mai mult, pot oscila în funcție de gravitatea și particularitățile cazului între câteva sute de mii de euro până la un milion de euro", a mai afirmat dr. Ioan Lascăr.
Ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu, a declarat duminică la Spitalul de Urgență Floreasca că 80-90 dintre răniți în urma incendiului izbucnit vineri seară la clubul Colectiv sunt în stare gravă și critică.
"Vă spuneam aseară că sunt 35 de pacienți în continuare în stare critică și pe lângă cei 35 sunt foarte mulți în stare gravă. Din cei 146 de pacienți care au rămas internați și erau internați în cursul zilei de ieri, numărul celor gravi și critici este foarte mare. Adică se apropie de 80-90 de pacienți", a afirmat ministrul.
UPDATE ORA 16.12 Arafat: Pompieri și polițiști vor începe controale în discoteci și cluburi de săptămâna viitoare

UPDATE ORA 16.07 Voluntari, firme, psihologi își oferă sprijinul pentru victimele incendiului

UPDATE ORA 16.00 Patru sau cinci dintre răniții aflați la Spitalul de Arși ar putea fi operați luni
Patru sau cinci dintre răniții aflați la Spitalul de Arși ar putea fi operați în cursul zilei de luni, a declarat purtătorul de cuvânt al unității medicale, dr. Adrian Stănculea.
"Mâine vor avea loc operații. Teoretic, există o schiță a intervențiilor chirurgicale. Ea va fi definitivată luni dimineață. Lucrurile se pot schimba. Un bolnav care este stabil mâine poate să fie instabil. Patru sau cinci ar putea fi operați mâine cu grade variate de arsuri. Unul, doi din Terapie Intensivă, dar și bolnavi care se află în stare bună. Posibil să fie mai mulți din bolnavi operați mâine", a spus Stănculea. 

UPDATE ORA 15.59 Aproximativ zece mii de persoane la un marș dedicat victimelor din clubul Colectiv

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

UPDATE ORA 15.52 MMFPSPV: Cei patru copii minori ai femeii de serviciu decedată în incendiul de vineri, preluați în îngrijire de mătușa lor

UPDATE ORA 15.47 MAE: Vor fi deschise cărți de condoleanțe în toate misiunile diplomatice

UPDATE ORA 15.42 Tulcea: Solidari cu familiile victimelor din clubul Colectiv

UPDATE ORA 15.40 Buzău: Peste 100 de persoane au donat sânge pentru victimele tragediei din Capitală

UPDATE ORA 15. 34 Cameraman aflat la clubul Colectiv: Adrian Despot era ars (...) a început să urle la mine să car oameni
UPDATE ORA 15.31 Grupul de lucru de la Palatul Victoria: Numărul deceselor în urma incendiului de la Colectiv va crește semnificativ

UPDATE 15.18 Ministrul Muncii: Inspecția Muncii verifică legalitatea angajării personalului din clubul Colectiv

UPDATE ORA 14.51 Conducerea Spitalului Floreasca precizează că unitatea dispune de stocuri suficiente de medicamente și materiale sanitare

UPDATE ORA 14.47 Organizatorii SoNoRo donează o parte din încasările concertului de duminică pentru victimele incendiului de la Colectiv

UPDATE ORA 14.45 Rovana Plumb anunță un ajutor de urgență pentru familia femeii de serviciu decedată în incendiu

UPDATE ORA 14.27 Opera Națională București își suspendă reprezentațiile, ca semn de respect față de victimele incendiului din Colectiv

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

UPDATE ORA 13.51 Marș dedicat victimelor din clubul Colectiv, organizat duminică în Capitală

UPDATE ORA 13.34 Hunedoara: Peste 70 de persoane s-au prezentat la centrele de transfuzii pentru a dona sânge
UPDATE ORA 13.26 Trei membri ai formației Goodbye to Gravity, încă în spital; cei doi chitariști au murit
Trei membri ai formației Goodbye to Gravity — Andrei Găluț (voce), Alex Pascu (bas) și Bogdan Enache (tobe) — se află încă internați în spitalele din București, a declarat pentru AGERPRES reprezentantul Universal Music, Vlad Bușcă, aceștia fiind răniți în incendiul de la clubul Colectiv, în timpul concertului în care își lansau noul album.
Vlad Bușcă a menționat că informații despre cei trei membri ai formației Goodbye to Gravity pot fi obținute doar de rudele acestora.
Cei doi chitariști — Vlad Țelea și Mihai Alexandru — au murit.
Ei se numără printre cele 29 de persoane care au murit în incendiul ce a izbucnit la clubul Colectiv din Capitală, vineri, la concertul în cadrul căruia formația lansa albumul "Mantras of War" — apărut la Universal Music.
Tracklist-ul albumului "Mantras of War" conține zece piese și este deschis de piesa "The Day We Die", o melodie de 4,47 minute. Pe același album au mai fost incluse piesele "Shadow Puppets", "Atonement", "Four Minutes of Rage", "Rise From the Fallen", "Heed the Call", "What If", "Spaceman (Babylon Zoo cover) ", "This Life Is Running Out", și se încheie cu melodia "Ode to a Sacrifice".
Potrivit mesajului postat pe Facebook, intrarea în clubul Colectiv a fost liberă la concert, iar accesul publicului a fost permis începând cu ora 20,30.
Organizatorii anunțau că acest concert "beneficia de un show de lumini customizat, precum și de efecte pirotehnice și decoruri special create pentru a reda atmosfera SF a artwork-ului". De asemenea, ei anunțau că "nu vor lipsi invitați speciali, un after-party de Halloween marca GTG și multe alte surprize".
În 2011, Andrei Găluț (voce), împreună cu trei dintre membrii Thunderstorm — Mihai Alexandru (chitară), Bogdan Enache (tobe), Vlad Țelea (chitară), Alex Pascu (bass) au pus bazele unui proiect metal intitulat Goodbye to Gravity.
Primul album al trupei, care poartă de altfel și numele formației, "Goodbye to Gravity", a fost lansat în 2012.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

UPDATE ORA 13.06 Audieri la Poliției Capitalei în dosarul incendiului de la clubul Colectiv
UPDATE ORA 13.01 Iași: Municipalitatea demarează controale în baruri și cluburi
UPDATE ORA 12.40 Cluj: Rugăciune la Brâul Maicii Domului pentru cei afectați de incendiul din București
UPDATE ORA 12.26 Bănicioiu: Trei pacienți au fost externați de la Universitar
Ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu, a afirmat că trei pacienți răniți în incendiul de la clubul Colectiv au fost externați de la Spitalul Universitar.
"Probabil câțiva, dacă situația rămâne ca azi, vor fi externați zilele următoare, ceea ce este o veste bună. Rămân în continuare — mă refer la nivelul tuturor spitalelor — mulți în stare critică", a precizat Bănicioiu, prezent la Spitalul Universitar.
El a adăugat că o echipă de medici din Israel operează deja la Spitalul "Bagdasar".
"Vor veni și la Universitar în cursul zilei de astăzi. S-au oferit ei. Avem o relație foarte bună cu Ministerul Sănătății de acolo. Este un ajutor primit de la ei, în baza relațiilor bune pe care le avem. Nu au fost singurii. M-a sunat și doamna ministru din Moldova, dar i-am comunicat că nu avem nevoie de nimic. Au fost și alte situații — din Franța, din Germania", a arătat Bănicioiu.
Potrivit lui, în prezent, medicii români pot face față situației.
Numărul morților în urma incendiului de la clubul Colectiv a ajuns la 29, după ce duminică dimineață au mai murit în spitale două persoane.
UPDATE ORA 12.08 Ieșenii s-au mobilizat și au venit la Centrul de Transfuzii în număr mare

UPDATE ORA 11.47 Bănicioiu: 80-90 de pacienți sunt în stare gravă și critică

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu, a declarat duminică la Spitalul de Urgență Floreasca că 80-90 dintre răniți în urma incendiului izbucnit vineri seară la clubul Colectiv sunt în stare gravă și critică.
"Vă spuneam aseară că sunt 35 de pacienți în continuare în stare critică și pe lângă cei 35 sunt foarte mulți în stare gravă. Din cei 146 de pacienți care au rămas internați și erau internați în cursul zilei de ieri, numărul celor gravi și critici este foarte mare. Adică se apropie de 80-90 de pacienți", a afirmat ministrul.
Potrivit acestuia, situația de la Spitalul de Urgență Floreasca "este staționară".
Demnitarul a spus că o singură persoană a rămas neidentificată, unul din pacienții de la Spitalul de Arși.
"A mai rămas neidentificat pacientul de la Spitalul de Arși, care este intubat. Neavând acte la el, este destul de greu. Există în continuare suficient sânge, plasmă, tot ceea ce trebuie", a arătat demnitarul.
El a explicat că există o bancă de piele în România care a fost constituită în urma cu câteva luni.
"Era o alarmă relativ falsă apropo de grefele de piele. Există și bancă de piele. Acum câteva luni a fost constituită și aceasta și practic toată lumea are tot ceea ce este necesar", a mai afirmat ministrul Sănătății.
UPDATE ORA 11.22 Dușa: Legislația privind autorizarea funcționării spațiilor publice trebuie să fie mai dură 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

UPDATE ORA 11.20 Iași: Teatrul Național "Vasile Alecsandri" își suspendă spectacolele pe durata doliului național
UPDATE ORA 11.14 Doina Goșa: Va fi nevoie de donatori și în zilele următoare; au sunat mai multe companii pentru a ne oferi ajutorul 
UPDATE ORA 11.11 Spitalul Militar: O să anunțăm câte 30 de donatori pe zi să vină să doneze sânge 
UPDATE ORA 11.10 Președintele Armeniei transmite condoleanțe pentru tragedia din clubul Colectiv:"Împărtășim durerea poporului prieten român" 
UPDATE ORA 11.07 Bilanțul deceselor a ajuns la 29: O femeie internată la Spitalul de Arși din Capitală a murit, duminică, astfel că bilanțul deceselor în urma incendiului de la clubul Colectiv a ajuns la 29.
UPDATE ORA 11.00 Mesaj de condoleanțe din partea cardinalului Lucian pentru familiile îndoliate în urma tragediei din București

UPDATE ORA 10.51 Spitalul Universitar: 24 de persoane internate; 9 sunt în stare critică
Spitalul Universitar are 24 de pacienți răniți în incendiul de la clubul Colectiv, dintre care nouă sunt în stare critică, a anunțat duminică medicul Dragoș Davițoiu.
"24 pacienți sunt internați. 14 sunt în stare bună, sunt internați în chirurgie plastică, pentru evoluția lor nu ne așteptăm la complicații majore. Medicii curanți vor stabili săptămâna aceasta când și cum se vor externa. 10 sunt internați în Terapie Intensivă, un pacient cu evoluție favorabilă până la momentul de față, detubat, este menținut în continuare în Terapie Intensivă pentru că există încă posibilitatea apariției unor complicații, 9 pacienți, aceeași, în stare critică, dar stabilă. Nu s-a schimbat nimic în evoluția lor peste noapte, asta nu înseamnă că este neapărat o veste bună. Ne putem aștepta la apariția unor complicații severe. Săptămâna aceasta începe o fază chirurgicală în tratamentul lor, în care se va încerca acoperirea arsurilor în cât mai mare proporție după care vor apărea sau nu ne putem aștepta la tot felul de complicații și evoluții nefavorabile", a afirmat medicul.
El a spus că unitatea medicală nu are nevoie în acest moment de materiale, însă este nevoie să se doneze sânge.

UPDATE ORA 10.41 INML: Au fost identificate toate persoanele decedate în urma incendiului de la Colectiv

UPDATE ORA 10.39 Spitalul Militar: Un rănit în incendiul din Capitală este intubat și cinci sunt în stare critică
Cinci pacienți internați la Spitalul Universitar de Urgență Militar 'Dr Carol Davila' care au fost răniți în urma incendiului de la clubul Colectiv sunt în stare critică și unul este intubat, a declarat comandantul unității medicale, Florentina Ioniță Radu.
"Sunt internați în terapie intensivă 12 pacienți, un pacient este intubat, cinci pacienți sunt în stare critică cu arsuri pe căile respiratorii superioare. Toți sunt atent monitorizați în clinica de terapie intensivă", a spus, duminică, medicul.
Florentina Ioniță Radu a subliniat că evoluția pacienților este imprevizibilă.
"Noi suntem pregătiți și în cadrul echipei interdisciplinare am stabilit strategia pe următoarele zile. Următoarele zile sunt foarte importante, dar mult mai important va fi ca tot parcursul evoluției lor, adică o lună sau două luni de zile, depinde de intensitatea arsurilor, să fie corect și atent manageriați", a explicat comandantul spitalului.
Florentina Ioniță Radu a arătat că se face tot ce se poate pentru toți pacienții, precizând că de două sau de trei ori pe zi acestora li se recoltează analize.
Medicul a mai precizat că spitalul are stocuri din toate materialele, precum și un stoc de piele artificială, arătând că dacă va fi cazul, va fi folosită.
"Având în vedere că sunt oameni tineri, cel mai important lucru este starea lor de sănătate anterioară, dar arsura este o boală imprevizibilă, pentru că pe pielea arsă exudează, adică o parte din lichidele prețioase se pierd pe acolo și acest lucru se manageriază cu metodele medicale, sunt acoperite cu diverse substanțe, creme, tot felul de produse ca să încercăm să plece cât mai puțin lichid din organism", a spus comandantul spitalului.
Medicul a arătat că pacienții vor suferi operații în fiecare zi pentru schimbarea pansamentelor, în condițiile în care peste 50% din suprafața organismului prezintă arsuri.
UPDATE ORA 10.30 Peste o mie de persoane au donat sânge pentru victimele incendiului; bucureștenii s-au mobilizat și duminică
UPDATE ora 10.21 Un rănit în incendiul de la Colectiv a decedat duminică dimineață la "Bagdasar Arseni"

Un pacient rănit în incendiul de la clubul Colectiv din Capitală a decedat duminică dimineață la Spitalul "Bagdasar Arseni", a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al spitalului, dr. Florin Bica.

Este vorba despre o femeie, care s-a aflat în stare critică din cauza rănilor.
"În urmă cu o oră a decedat unul dintre pacienți. Mai sunt pacienți în stare critică, dar sunt la sala de operație, la pansamente. Sunt internați în total în spital 23 de pacienți", a afirmat medicul.
UPDATE ORA 10.16 Un pacient în stare critică și alți doi în stare gravă la Spitalul "Grigore Alexandrescu"
Un copil de 15 ani se află în stare critică și alți doi în stare gravă la Spitalul de Copii "Grigore Alexandrescu", a declarat duminică, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al unității medicale, dr. Raluca Alexandru.
"Avem cinci copii internați în total. Avem trei copii în reanimare, unul dintre aceștia de 15 ani în stare critică care are pe 60% din suprafața corpului arsuri, este intubat. Doi sunt neintubați, dar sunt în stare gravă — o fată și un băiat de 15, respectiv 16 ani. Mai este o fată pe secție care prezintă arsuri pe 20% din suprafața corpului de 17 ani și încă o fată pe secția de toxicologie. Cel în stare critică a fost adus sâmbătă de la Spitalul Elias", a afirmat Raluca Alexandru.
Potrivit acesteia, patru dintre cei cinci pacienți minori răniți în urma incendiului izbucnit vineri seară la clubul Colectiv și internați la Spitalul "Grigore Alexandrescu" prezintă arsuri.
UPDATE ORA 09.58 Șapte răniți în incendiul din club sunt în stare severă la Spitalul Elias
Un număr de șapte pacienți internați la Spitalul Elias sunt în stare severă fiind intubați și ventilați mecanic, a declarat duminică, pentru AGERPRES, managerul instituției medicale, Doina Dimulescu.
"Sunt șapte pacienți internați în Terapie Intensivă intubați și ventilați care sunt în stare destul de severă și al căror prognostic nu poate fi stabilit încă până nu trec câteva zile bune sau chiar o săptămână. Mai sunt un pacient neintubat și alți pacienți în post-operator, trei neintubați într-o stare acceptabilă și alți trei pacienți în stare bună pe secție. Problema sunt cei șapte pacienți intubați. Numărul celor în stare gravă a crescut. După ce au stat în sălile de operație noaptea trecută și ieri toată ziua pentru că aveau leziuni ale feței și leziuni de căi aeriene superioare, au necesitat intubație și ventilație mecanică", a precizat Doina Dimulescu.
Potrivit acesteia, la Spitalul Elias sunt internați în total 15 persoane rănite în urma incendiului care a izbucnit vineri seară în Clubul Colectiv.
UPDATE ORA 09.45 INML: Două persoane decedate în incendiul din clubul Colectiv au rămas neidentificate
Două persoane decedate în urma incendiului izbucnit vineri seară au rămas neidentificate la Institutul de Național de Medicină Legală (INML), a declarat duminică, pentru AGERPRES, medicul legist Abdo Salem.
Cea de-a treia persoană decedată care era neidentificată la INML a fost identificată duminică.
Guvernul a decretat trei zile de doliu național, începând de sâmbătă, ca urmare a incendiului din seara zilei de 30 octombrie, de la Clubul Colectiv din Capitală, care s-a soldat cu 27 de morți și peste 150 de răniți.
UPDATE ORA 07.39 Președinții ungar și bulgar transmit condoleanțe poporului român în urma tragediei din clubul Colectiv 
UPDATE ORA 06.30 Directorul Centrului de Transfuzie face apel la donatori să vină și în zilele următoare 
UPDATE ORA 01.39 Președintele Estoniei a transmis un mesaj de condoleanțe președintelui Românie