Ucraina: Washingtonul pune în gardă rebelii și Moscova

Statele Unite au pus în gardă marți rebelii proruși din estul Ucrainei și Moscova contra riscurilor violării suveranității Kievului și acordului de încetare a focului parafat în urmă cu două luni, în cazul unei ofensive de anvergură a separatiștilor.

De șase luni cât durează criza în estul Ucrainei, Washingtonul sprijină puterea prooccidentală de la Kiev și acuză Rusia de susținere militară a rebeliunii separatiste, amintește AFP.

"Condamnăm cu forță atacurile separatiste în curs la Mariupol... și în jurul aeroportului din Donețk", a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat Jennifer Psaki, citind un comunicat la începutul briefing-ului de presă cotidian.

"Orice încercare de a rupe teritoriul Ucrainei constituie o nouă violare a suveranității și integrității teritoriale ucrainene și o încălcare flagrantă a acordului (de încetare a focului) de la Minsk semnat (la începutul lunii septembrie) de Rusia, Ucraina și separatiști", a adăugat reprezentanta diplomației americane.

Pe fondul tensiunilor reînnoite în estul Ucrainei, dna Psaki a cerut "o relansare a procesului de pace" ce ar însemna că "Rusia și intermediarii ei (separatiști) să pună imediat în aplicare încetarea focului, retragerea tuturor trupelor străine, a armelor și echipamentelor și să retrocedeze Kievului controlul frontierei" de est cu Rusia.

Ucraina era pregătită marți să contracareze o eventuală ofensivă prorusă în est, în timp ce Rusia a fost acuzată de Kiev și NATO că desfășoară trupe în regiunile rebele, adaugă AFP.