Pelicula ”Madres paralelas”, în regia lui Pedro Almodovar, proiectată în deschiderea Festivalului de Film de la Veneţia

Pelicula ''Madres paralelas'', un film de Pedro Almodovar, cu Penelope Cruz, va fi proiectat în deschiderea celei de-a 78-a ediţii a Festivalului de Film de la Veneţia, care va avea loc în perioada 1-11 septembrie, au anunţat luni organizatorii, potrivit AFP, preluat de AGERPRES.
Filmul, din distribuţia căruia mai fac parte Milena Smit, Israel Elejalde, Aitana Sánchez-Gijón, Julieta Serrano şi Rossy De Palma, va fi în competiţia pentru câştigarea prestigiosului trofeu Leul de Aur, care consacră cea mai valoroasă peliculă din festival.
''Veneţia a însemnat locul naşterii mele ca regizor, în 1983 (...) în secţiunea Mezzogiorno Mezzanotte. După 38 de ani, m-au invitat să deschid Mostra. Sunt cu adevărat recunoscător festivalului pentru această onoare şi sper să fiu la înălţime'', a reacţionat regizorul spaniol, citat într-un comunicat.
Directorul festivalului, Alberto Barbera, s-a bucurat la rândul său să întâmpine ''acest portret intens şi sensibil a două femei confruntate cu diferite întorsături de situaţie ale temei maternităţii, de la solidaritate feminină, la sexualitatea trăită în plină libertate şi fără ipocrizie''.
Pedro Almodovar, în vârstă de 71 de ani, a fost recompensat în 2019 cu Leul de Aur onorific pentru ansamblul carierei sale.
Sursa: www.agerpres.ro