Miniştrii de externe din UE se vor reuni pe 13 iulie pentru a dezbate asupra Turciei, anunţă Franţa
Miniştrii de externe ai ţărilor membre ale Uniunii Europene (UE) se vor reuni pe 13 iulie la cererea Franţei, pentru a dezbate asupra Turciei, cu care Franţa întreţine relaţii deteriorate, în special din cauza crizei libiene, a anunţat miercuri şeful diplomaţiei franceze, informează AFP, preluat de AGERPRES.
"La cererea noastră, va fi (organizată) o reuniune a miniştrilor de externe din (ţările) UE, pe 13 iulie, consacrată exclusiv problemei turce", a declarat Jean-Yves Le Drian în faţa Adunării Naţionale.
"Sancţiuni au fost deja luate la adresa Turciei de către UE, din cauza operaţiunilor de foraj pe care Turcia le iniţia în zona economică maritimă a Ciprului (...) şi alte sancţiuni ar putea fi preconizate", a adăugat el.
Relaţiile dintre Paris şi Ankara sunt tensionate, în special asupra dosarului privind criza libiană. Franţa acuză Turcia că a încălcat embargoul asupra armelor ce au ca destinaţie Libia şi că a vizat una dintre fregatele sale în timpul unui control de nave, acuzaţii dezminţite de Ankara.
După acest incident, Franţa şi-a suspendat participarea la o misiune a NATO în zonă, Sea Guardian.