VIDEO Doi deţinuţi evadaţi – căutaţi în judeţul Timiş
Alertă, de miercuri seară, în judeţul Timiş. Doi deţinuţi, care îşi ispăşeau pedepsele la centrul de la Buziaş al Penitenciarului Popa Şapcă din Timişoara, au evadat, informează STIRILETVR.
Cei doi fuseseră condamnaţi pentru omor, respectiv pentru furt. Nu erau consideraţi periculoşi, motiv pentru care executau pedepsele în regim semideschis şi au reuşit să fugă miercuri după-amiază, în timp ce se aflau la muncă. Autorităţile au instituit filtre şi îi caută în tot judeţul Timiş şi în zonele limitrofe.
Oricine deţine informaţii care ar putea ajuta la identificarea sau capturarea deţinuților este rugat sa contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie sau să sune la numărul de telefon de urgenţă 112.
Bogdan Gavril are 25 de ani, este din judeţul Sibiu şi are de executat un an şi opt luni de închisoare pentru furt. Iulko Zoltan, de 36 de ani, este din judeţul Arad şi a fost condamnat la şapte ani de închisoare pentru omor. Cei doi deţinuţi erau încărceraţi în regim semideschis, astfel că miercuri după-masă au fost scoşi la muncă. Au profitat de un moment de neatenţie şi s-au facut nevăzuţi. Când gardienii au observat lipsa deţinuţilor, s-a dat alarmă.
Imediat după ce s-a dat alarma, autorităţile au început căutarile prin pădurile şi localităţile din zona Buziaş şi au instituit filtre pe şoselele din judeţ.
Conducerea Penitenciarului Popa Şapcă a demarat o anchetă administrativă.