Cei 120 de militari români din Detaşamentul de elicoptere “Carpathian Pumas”, medaliaţi de ONU
Cei 120 de militari români din Detaşamentul de elicoptere "Carpathian Pumas" care participă la misiunea de menţinere a păcii din Mali au primit, marţi, medalii din partea Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) în cadrul unei ceremonii desfăşurate în Baza militară Camp Castor din Gao, informeazã AGERPRES.
Participanţii la Misiunea Multidimensională Integrată a ONU de Stabilizare în Republica Mali (MINUSMA) au primit distincţiile din partea Reprezentantului Special al Secretariatului General al ONU, Mahamat Saleh Annadif, în prezenţa unei delegaţii a Ministerului Apărării Naţionale, condusă de comandantul Comandamentului Forţelor Întrunite, generalul-maior Dorin Ioniţă.
Potrivit MApN, "militarii români întrunesc toate condiţiile de eligibilitate în calitate de membri ai misiunii MINUSMA şi au fost recompensaţi cu medalia ONU pentru profesionalismul şi implicarea de care au dat dovada în realizarea misiunilor sub egida ONU în cele aproape cinci luni de când se afla în teatrul de operaţii Mali".
Detaşamentul de elicoptere "Carpathian Pumas" participă, începând din luna octombrie 2019, la misiunea multidimensională integrată ONU de stabilizare din Republica Mali. El execută misiuni de evacuare medicală, patrulare aeriană, căutare-salvare, cercetare şi recunoaştere, transport de trupe, transport VIP şi transport de materiale pentru asigurarea suportului logistic.
În baza Camp Castor Gao sunt dislocaţi 120 de militari români. Misiunea ONU din Mali este una de asistenţă pentru Guvernul acestei ţări, pe fondul instabilităţii generate de disputele intertribale şi de prezenţa grupărilor teroriste.