Actrița Charlize Theron s-a îngrășat cu 15 kilograme
Actrița americană originară din Africa de Sud Charlize Theron a renunțat la sport pentru a interpreta mai bine rolul său din filmul ''Tully'', o comedie de familie a regizorului Jason Reitman. Consecința - actrița, în vârstă de 41 de ani, s-a îngrășat cu 15 kilograme, potrivit Daily Mail, preluat de AGERPRES.
Această luare în greutate nu are nimic de-a face cu Sean Penn, respectiv cu ruptura relației lor, singurătatea, depresia..., comentează portalul madame.lefigaro.fr. A făcut-o pentru a o ajuta în rolul noului film al lui Jason Reitman, ''Tully'' — povestea unei mame a trei copii, inclusiv un bebeluș (de unde creșterea substanțială în greutate), care țese o prietenie profundă cu bona Tully.
Este pentru a doua oară când Charlize Theron lucrează cu regizorul Reitman, după ''Young Adult'' (2012), o altă comedie, dramă, pe tema maternității.
Kilogramele în plus i-au adus un Oscar în 2006, pentru rolul ei din filmul ''Monster'', regizat de Patty Jenkins, pentru care s-a îngrășat 15 kilograme, amintește madame.lefigaro.fr.