Fotbal: FCSB a învins-o pe ŢSKA 1948 cu 1-0, la Sofia, în preliminariile Europa Conference League
FCSB a învins formaţia bulgară ŢSKA 1948 cu scorul de 1-0 (1-0), miercuri seara, pe Stadionul Naţional ''Vasil Levski'' din Sofia, în prima manşă a turului al doilea preliminar al Europa Conference League la fotbal, informeazã AGERPRES.
Rămâi aproape de Radio Românul, pentru a afla interviuri importante, știri de ultimă oră, dar și informații de larg interes pentru comunitatea românească din Spania și din întreaga lume. Radio Românul este: Aproape de Tine! Ai aplicația Radio Românul pe telefon? Pe Aplicația Radio Românul, ne poți asculta din orice loc din lume! Descarcă Gratuit Aplicația Radio Românul pe Telefon:
FCSB a obţinut o victorie preţioasă, prin golul marcat de Florinel Coman (28), care a reluat în plasă mingea respinsă de portarul Naumov, la şutul-centrare al lui Olaru.
Vicecampioana României a fost echipa mai bună, a construit mai mult în prima repriză şi şi-a creat ocazii bune de gol.
Prima oportunitate a venit în min. 17, când Şut a tras de la 25 m, dar Naumov a respins.
Gazdele au replicat în min. 21, prin Pedrinho, care a trimis din lovitură liberă de la 25 m, dar Târnovanu a fost la post.
După ce a deschis scorul, FCSB a avut şansa de a se desprinde, dar Olaru a tras puţin alături de la circa 25 de metri (36).
Bulgarii au fost aproape de egalare (37), după o eroare a lui Ov. Popescu, dar Dawa l-a blocat foarte bine pe Pedrinho.
Bucureştenii au mai ratat o dată prin Olaru (40), cu un şut imprecis din marginea careului.
Repriza secundă a fost una mai echilibrată, dar cu multe greşeli de ambele părţi.
FCSB a avut ocazia de a se desprinde pe tabelă, dar Coman a şutat pe lângă ţintă de la 20 de metri (55).
O gafă mare a lui Creţu i-a pus pe contraatac pe sofioţi, dar în cele din urmă Târnovanu s-a opus golului la şutul din unghi al lui Vutov (65).
FCSB şi-a mai creat o situaţie bună, prin Edjouma (81), al cărui şut de la 17 metri a fost blocat de Petrov.
Ultima ocazie notabilă a gazdelor a fost ratată de Thalis (90), al cărui şut din întoarcere a fost prins de Târnovanu.
În min. 72, arbitrul a întrerupt jocul pentru circa cinci minute, din cauza unor probleme la instalaţia de nocturnă.
Partida din manşa secundă va avea loc pe 3 august, la Bucureşti, pe Stadionul ''Arcul de Triumf'' (21:30), urmând să fie condusă de albanezul Juxhin Xhaja.
Dacă va trece de bulgarii de la ŢSKA 1948, FCSB va avea o adversară dificilă în turul al treilea preliminar al competiţiei, vicecampioana Danemarcei, FC Nordsjaelland, roş-albaştrii urmând să joace primul meci pe teren propriu, în data de 10 august, iar manşa secundă în deplasare, pe 17 august.
ŢSKA 1948 - FCSB 0-1 (0-1) A marcat: Florinel Coman (28). Sofia, Stadionul Naţional ''Vasil Levski'' Europa Conference League - turul al doilea preliminar (prima manşă)
Au evoluat echipele: ŢSKA 1948: 29. Daniel Naumov - 24. Erdenis Gurishta, 87. Simeon Petrov, 5. Heliton (căpitan), 4. Miki Oracev - 22. Reian Daskalov, 21. Emil Ţenov (7. Thalis, 46) - 10. Gheorghi Rusev (11. Birsent Karagaren, 60), 13. Stoian Stoicikov (20. Antonio Vutov, 60), 8. Pedrinho (99. Radoslav Kirilov, 79) - 9. Vidar Kjartansson (19. Rooney Wankewai, 79). Antrenor: Miroslav Kosev. Rezerve neutilizate: 1. Aleksandar Madjarov, 33. Ghenadi Ganev - 23. Emil Viaciki, 31. Tom Rapnouil, 39. Parvizcion Umarboev, 92. Pierre-Daniel Nguinda.
FCSB: 32. Ştefan Târnovanu - 23. Ovidiu Popescu (2. Valentin Creţu, 62), 5. Joyskim Dawa, 6. Denis Haruţ, 33. Risto Radunovic - 25. Alexandru Băluţă (10. Octavian Popescu, 46), 8. Adrian Şut, 27. Darius Olaru (80. Eduard Radaslavescu, 86) - 98. Andrei Cordea (18. Malcom Edjouma, 46), 9. Andrea Compagno, 7. Florinel Coman (11. David Miculescu, 86). Antrenor: Elias Charalambous. Rezerve neutilizate: 99. Andrei Vlad - 3. Ionuţ Panţîru, 16. Mihai Lixandru, 22. Valentin Gheorghe, 28. Alexandru Pantea.
Arbitru: Luca Pairetto; arbitri asistenţi: Marco Bresmes, Pasquale Capaldo; al patrulea oficial: Giovanni Ayroldi (toţi din Italia) Observator UEFA pentru arbitri: Kenneth William Clark (Scoţia); Delegat UEFA: Per Svaerd (Suedia) Cartonaşe galbene: Băluţă (20), Petrov (58), Gurishta (66), Radunovic (83). Integral pe www.agerpres.ro