Monthly Archives: iunie 2020

Producţia animală a crescut la ovine, caprine şi păsări în 2019, însă s-a diminuat la porcine şi bovine (INS)

Greutatea animalelor şi păsărilor destinate sacrificării pentru consum a crescut, în 2019, cu 7,8% la ovine şi caprine şi cu 7,5% la păsări, dar s-a diminuat cu 7,5% la porcine, respectiv cu 4,8% la bovine, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS), publicate vineri, preluat de AGERPRES. Potrivit sursei citate, comparativ cu anul 2019, în…
Citeste mai departe

Libia: Franţa, Italia şi Germania cer încetarea tuturor ingerinţelor străine

Franţa, Italia şi Germania au cerut încetarea "tuturor ingerinţelor" actorilor străini în Libia şi au îndemnat părţile libiene aflate în conflict să "încheie imediat şi necondiţionat luptele", potrivit unei declaraţii comune dată publicităţii joi seară, informează AFP şi Reuters, preluat de AGERPRES. ''Faţă de riscul crescând de deteriorare a situaţiei din Libia şi a escaladării…
Citeste mai departe

CNSAS: Mugur Isărescu a activat ca informator al Securităţii în perioada 1979-1989

CNSAS susţine că guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a activat ca informator în perioada 1979-1989, furnizând fostei Securităţi informaţii prin care se denunţau activităţi potrivnice regimului totalitar comunist, precum comentarii negative la adresa nivelului de trai din România. Curtea de Apel Bucureşti a dat publicităţii, joi, cererea prin care CNSAS solicită judecătorilor să constate calitatea de…
Citeste mai departe