Monthly Archives: aprilie 2019

Sorina Pintea, după controlul inopinat la Ploieşti: Spitalul nu era curat, iar medicii nu fac faţă

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat, sâmbătă, că în urma controlului pe care l-a efectuat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti a constatat că acesta "nu era curat", iar "medicii nu fac faţă", precizând că vor urma şi alte astfel de controale, informeazã AGERPRES. Pintea a afirmat că a efectuat vizita la respectiva unitate medicală, întrucât…
Citeste mai departe

Moţiunea simplă pe Transporturi, dezbătută luni şi votată miercuri

Moţiunea simplă pe Transporturi, iniţiată de PNL şi PMP, va fi dezbătută luni de plenul Camerei Deputaţilor şi va primi votul final miercuri, informeazã AGERPRES. Decizia a fost luată miercuri în şedinţa Biroului permanent al Camerei Deputaţilor. Deputatul liberal Lucian Bode a anunţat, miercuri, în plen, depunerea moţiunii simple 'Mandatul ministrului Cuc cu numărul 3…
Citeste mai departe

Baschet feminin: ACS Sepsi SIC Sf Gheorghe a cucerit Cupa României

ACS Sepsi SIC Sf Gheorghe a cucerit Cupa României la baschet feminin, după ce a învins-o pe CS Municipal Satu Mare cu scorul de 69-65 (14-21, 14-13, 17-14, 24-17), duminică seara, în finala disputată în Sepsi Arena din Sfântu Gheorghe, informeazã AGERPRES.Sepsi a câştigat trofeul pentru a cincea oară, după cele cucerite în 2008, 2015,…
Citeste mai departe