Douăzeci şi patru la sută din populaţia Venezuelei, respectiv şapte milioane de persoane, au nevoie de ajutor umanitar, potrivit unui raport al ONU, care arată că malnutriţia şi maladiile sunt în creştere în ţara latinoamericană aflată în criză, relatează AFP joi, preluat de AGERPRES. Acest raport a fost transmis preşedintelui Nicolas Maduro, care a dat…
Citeste mai departe
ONU: Aproape un sfert dintre venezueleni au nevoie de ajutor umanitar (raport)
